Gradul de îndatorare sau cum să te întinzi cât te ține plapuma

27.04.2021/Educatie Financiara/Razvan
Distribuie:
gradul de îndatorar

Gradul de îndatorare este din păcate o sperietoare pentru mulți români care își doresc un credit. Fie că accesezi un împrumut de la o bancă sau un credit rapid de la o instituție nebancara (IFN), acest indicator va fi primul lucru la care se vor uita creditorii.

 

O vorbă din popor spune că este bine „să te întinzi cât te ține plapuma”, iar în cazul împrumuturilor se potrivește la fix. Peste 50% dintre români sunt bancarizati, adică au cel puțin un cont bancar, un card sau un credit. Pe de altă parte, foarte mulți dintre cei care au luat credite sunt prea îndatorați și am putea spune că s-au întins mai mult decât plapuma.

 

Astfel, gradul de îndatorare nu le va permite să obțină alt credit atunci când au o nevoie urgentă.

 

Dar ce este până la urmă gradul de îndatorare și de ce ne poate împiedica să luăm credite?

 

Orice bancă sau IFN își asumă un risc atunci când acordă împrumuturi, riscul ca debitorul să nu mai poată rambursa împrumutul. 

 

De aceea, în cazul creditelor de nevoi personale, care în general nu sunt garantate, instituțiile financiare se asigură în primul rând că împrumutatul are veniturile necesare pentru a plăti ratele unui credit.

 

În acest sens, banca centrală reglementează un grad maxim de îndatorare în cazul creditelor în lei sau valută, cu intenția de a limita supraîndatorarea populației sau asumarea de riscuri prea mari din partea băncilor și IFN-urilor.

 

În cazul creditelor de consum în lei, gradul maxim stabilit de BNR este de 40%, dar limita poate fi revizuită în funcție de condițiile din piață.

 

Cum se calculează gradul maxim de îndatorare? 

 

Deși poate părea complicat, să îți calculezi gradul de îndatorare înainte de a lua un credit este chiar simplu. Și îți arătăm imediat pe baza unui exemplu. 

 

Să presupunem că ai nevoie de un credit de 7.000 de lei, dar venitul tău lunar, care poate fi verificat la ANAF, este de doar 2.000 de lei.

 

Banca îți acordă un credit de nevoi personale cu o durată de 1 an. Rata în acest caz este de 600 de lei pe lună.

 

Gradul de îndatorare reprezintă în acest caz 30% din veniturile tale (600 lei / 2.000 lei). Prin urmare, banca va decide să îți acorde împrumutul, pentru că mai ai până atingi gradul maxim de îndatorare.

 

Dacă îți dorești însă să obții 10.000 de lei, aceeași bancă îți va calcula o rată lunară de 870 lei, care va reprezenta aproape 44% din venitul tău. În acest caz ai depășit gradul maxim de îndatorare, iar banca va fi nevoită să îți respingă solicitarea de credit.

 

Ce se întâmplă în cazul unui credit pe termen scurt?

 

Lucrurile se schimbă destul de mult în cazul unui credit pe termen scurt, tocmai pentru că suma împrumutată, ce trebuie dată înapoi de obicei unei instituții financiare nebancare (IFN), se împarte la un număr foarte mic de luni. 

 

La un credit rapid de 2.000 de lei, pe 3 luni, rata care include și dobânda poate ajunge chiar și la 1.200 de lei/lună. Asta înseamnă, raportat tot la salariul de 2.000 de lei, un grad de îndatorare de 60%, mult peste limita impusă de banca centrală. 

 

În exemplul de mai sus, dobânda este foarte mare. De aceea, este bine să cauți credite rapide cu dobânzi corecte, care să îți permită să te încadrezi în gradul de îndatorare de 40%.

 

Am comparat pentru tine chiar aceste credite rapide, acordate online de către IFN-uri, pentru a lua cele mai bune decizii financiare. Află aici care sunt cele mai ieftine credite online din România. 

 

Cum se calculează gradul de îndatorare la creditele pe o lună?

 

Probabil te gândești că riscurile unui credit rapid pe o lună de zile sunt mult mai mici. Până la urmă, la salariu vei rambursa integral împrumutul.

 

Însă, multe dintre IFN-uri s-ar putea să te respingă și este bine să înțelegi de ce. 

 

Este tot vorba de gradul de îndatorare! În cazul unui credit pe o lună, de 1.000 de lei, va trebui să rambursezi această sumă, plus o dobândă.

 

Să zicem că dobânda este 70 de lei. Asta înseamnă că după 30 de zile vei plăti IFN-ului 1.070 lei. Raportat tot la venitul tău de 2.000 de lei, gradul tău de îndatorare este de 53,5%.  

 

Cu mult peste limită, ceea ce înseamnă că solicitarea ta de credit va fi respinsă.

 

Acum ești mai bine pregătit să îți gestionezi gradul de îndatorare și vei putea să iei decizii financiare mai inspirate.

 

Află și mai multe sfaturi financiare pe blogul Volt.

Distribuie:
Abonează-te la blogul VOLT
Ne place să povestim. Aici vei găsi articole despre finanţe, cele mai noi aplicaţii, startup-uri, tips-uri despre credite, bugetul, personal şi investiţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *