8 moduri simple pentru a strange venituri suplimentare

21.04.2021/Educatie Financiara/Irina Bleotu
Distribuie:

Surprinzător poate, dar la mine pandemia a venit și cu chestii bune. Situația asta de forță majoră în care ne aflăm cu toții, m-a obligat să mă educ în ceea ce privește cheltuielile, să fiu mai conștientă în relația cu banii și să învăț să pun bani deoparte. Crize similare pot veni oricând și e important să ai un fond de urgență.

 

Mai jos îți prezint câteva dintre trucurile pe care le-am descoperit și care m-au ajut să pun deoparte bani albi pentru zile negre 🙂

 

Dar înainte de asta, e important să reții că aceste economii nu trebuie investite în nimic care nu vă permite transformarea lor rapidă în lichidități, de exemplu în acțiuni sau valori imobiliare.

 

Recomand un card cu dobândă asupra soldului sau un depozit. Venitul pasiv, oricât de mic, este unul dintre cei mai bun aliați când vine vorba de crearea de rezerve finaciare.

 

Cum să începi

Dacă nu ești obișnuit să economisești, atunci poți începe ușor, cu o ‘pușculiță’. Ia un portofel mai vechi, un borcan transparent sau orice alt recipient care-ți fac cu ochiul. Timp de o lună de acum înainte, vei pune acolo tot ce primești ca rest, bacnote sau monezi, sub 10 RON.

 

Chiar dacă la început nu strângi mulți bani prin această metodă, măcar pui ceva deoparte. În plus, îți vei forma un obicei de a economisi bani și apoi vei putea aplica aceleași principii la sume mai mari.

 

1.La salariu, transferă o sumă mică într-un cont de economii

Un alt lucru care funcționează la mine e să transfer o parte din salariu într-un alt cont imediat ce îl primesc. Chiar dacă venitul e mic tot e bine să faci acest transfer, indiferent cât de minusculă e suma transferată. Reține, acesta este și un exercițiu prin care ne antrenăm să punem bani deoparte, deci nu sunt așa importante sumele.

 

Poți să-ți faci o regulă: un anume procent din încasările tale să meargă automat în contul de economii, de exemplu 1/16 din venituri.

 

2.Pune deoparte veniturile suplimentare

Banii primiți în diferite ocazii în loc de cadou, bonusurile neplanificate de la locul de muncă, toate veniturile suplimentare pe care nu le-ai luat în calcul când ți-ai făcut bugetul lunar. Toate acestea merg direct la economii. „Pușculița” ta, fie că e un borcan sau un cont, va fi foarte fericită :).

 

3.Rotunjește sumele de pe card

Economiile se fac și din bani mari și din bani mici. O metodă foarte simplă dar cam ignorată de majoritatea dintre noi este de a rotunji sumele rămase pe card după fiecare plată. De exemplu: dacă ai pe card 1300 de ron și faci o plata de 134 de ron, pe card rămân 1166 RON.

 

Suma aia mică din coadă care rămâne după cheltuială – de 6 sau 16 RON, o transferi în contul de economii și rămâi astfel mereu cu o sumă rotundă, cum ar fi, în cazul exemplului de mai sus,  1160 sau cu 1150 de ron.

 

Partea frumoasă e ca astfel de rotunjiri se pot face automat din aplicațiile băncilor.

 

4.Pune deoparte monedele

Am ajuns să aplic această metodă privind în jur. Mulți dintre cunoscuții mei încercă să cheltuiască imediat restul primit în monezi, pentru a nu-l căra după ei. Ai, n-ai nevoie, cumperi aproape imediat fleacuri inutile – un breloc, gumă de mestecat, o jucărie mică.

 

Mi-am dat seama că, într-o oarecare măsură, eu însămi eram nepăsătoare cu privire la monede, chiar dacă erau multe. Uneori, simpla lor prezență a devenită un factor decisiv într-o achiziție spontană: „Hai că iau și asta, măcar mai scap de mărunțiș”.

 

După ce mi-am analizat comportamentul, am decis să nu mai cheltuiesc acești bani, ci să-i pun într-o pușculiță. Nouă luni mai târziu, pușculița era plină și adunasem 300 RON. În loc să cheltui acești bani pe lucruri fără nicio utilitate, mai bine strânge-i și, o dată pe an, răsfață-te cu ceva ce chiar ai nevoie.

 

5.Nu cumpăra impulsiv

La început, cel mai important este să-ți dai seama atunci când cumperi emoții – adică lucruri de care știi că nu ai nevoie în mod real, doar pentru a te simți mai bine, a-ți face o ‘mică plăcere’, sau pentru a nu rata o reducere.

 

Apoi, creează-ți obiceiul ca, în toate situațiile enumerate mai sus, să aștepți 48 de ore înainte de a face cumpărătura respectivă. De cele mai multe ori, dorința va trece.

 

6.Verifică ce comisioane plătești către bănci

Citește extrasul primit de la bancă pentru ultimele 3 luni și analizează atent datele oferite, mai ales comisioanele taxate. Dacă banca ta percepe mai multe comisioane decât o fac altele de pe piață, pune-ți întrebarea dacă merită să rămâi clientul ei.

 

Analizează ofertele și schimbă instituția financiară dacă nu ești mulțumit. Până la urmă este vorba despre finanțele tale aici.

 

7.Încearcă un împrumut ieftin

Dacă n-ai răbdare să pui bănuț pe bănuț, am pentru tine o abordare directă și ușoară: împrumuturi pentru sume mici pe care să le ai mereu la îndemână.

 

Iei un împrumut de care nu ai nevoie, transferi instant banii în contul de economii și uiți de ei. Este un mod de a economisi retroactiv: ratele sunt fixe,  foarte simplu de inclus in buget, nu implică eforturi constante sau decizii suplimentare și am mereu o sumă tampon disponibilă pentru situații neprevăzute.

 

Intră pe oceancredit.ro si vei găsi cel mai bun împrumut nebancar, cu dobândă mică  și îți vei construi un fond de urgență rapid și fără bătăi de cap.

 

8.Crează o listă de cumpărături pe următoarele 3-6 luni

Cele mai importante sunt cumpărăturile mari – haine, aparate electrocasnice, cadouri șamd. Cumpără în perioada reducerilor, astfel încât să poți pune bani deoparte. De asemenea, dacă știi că sărbătorești ziua de naștere a părinților sau a partenerului/ partenerei peste 3 luni, cumpără cadourile pe care știi că și le doresc atunci când sunt promoții în magazin, nu pe ultima sută de metri, la preț întreg.

 

Obiective clar stabilite

Toate aceste mici trucuri nu te vor ajuta prea mult dacă nu ai un obiectiv clar. Adesea, la început, mi-a trecut prin minte gândul ‘o viață am, trebuie să mă mai și răsfăț/ distrez, nu doar să mă limitez’.

 

Atunci m-a ajutat enorm să-mi amintesc viziunea de ansamblu: ce mi-am propus să realizez, de ce este important, care ar fi consecințele dacă nu reușesc.

 

Rezultatul este că nu mai fac achiziții emoționale. Pe lângă un fond de rezervă, mi-am dorit să economisesc pentru călătorii, reparații și, de asemenea, să încep să investesc. Ori de câte ori mi-am dorit intens să cumpăr ceva „chiar acum”, mi-am recitit lista de scopuri și m-am liniștit.

 

În loc de concluzii

Timp de un an și jumătate, am acumulat suma de rezervă planificată.

 

În tot acest timp, mi-am dezvoltat un obicei persistent de a economisi. Ca rezultat, după ce am creat un fond de rezervă, am început să economisesc pentru reparații și călătorii (când le va veni vremea), precum și pentru investigații medicale.

Distribuie:
Abonează-te la blogul VOLT
Ne place să povestim. Aici vei găsi articole despre finanţe, cele mai noi aplicaţii, startup-uri, tips-uri despre credite, bugetul, personal şi investiţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *