În contextul unei crize neașteptate, precum cea generată de COVID-19, creșterea consumului de online și interesul ridicat al publicului pentru tot ce înseamnă conținut legat de pandemie nu aveau cum să rămână neexploatate. Astfel, potrivit Interpol, care a emis un aviz pentru forțele de poliție din întreaga lume, tentativele de fraudă financiară pe internet s-au înmulțit considerabil în această perioadă. Cele mai frecvente metode utilizate se bazează pe e-mail-uri de tip phishing, atașamente (Word, PDF, imagini, etc.) sau link-uri malițioase, site-uri false (inclusiv cazuri în care sunt impersonate diverse instituții) sau site-uri ce solicită credențialele de e-mail pentru a permite descărcarea fișierelor.Ce putem face pentru a ne proteja? Iată 5 măsuri pe care le poți aplica începând chiar de acum.
- Securizează-ți conturile
Înainte de toate, este esențial să ai conturile bine securizate cu o serie de combinații puternice de parole, dar și alerte activate. În felul acesta, vei fi informat de fiecare dată când au loc tranzacții din conturile tale și le vei putea identifica ușor pe cele care nu îți aparțin. În momentul de față, majoritatea bancilor de la noi oferă serviciul de alerte. Mai mult decât atât, există și funcția 3D Secure, ce permite efectuarea unei tranzacții online doar după introducerea un cod primit prin SMS. De asemenea, reține că nicio bancă nu îți va cere online PIN-uri, parole sau numere de card bancar. Dacă primești astfel de mesaje, anunță imediat banca.
- Fii antent la emailurile pe care le deschizi
Majoritatea inbox-urilor sunt pline cu e-mail-uri informative în legătură cu pandemia de Coronavirus. Fie că vorbim despre magazinele de la care ne facem cumpărăturile, de restaurantele la care obișnuiam să luăm masa, de firmele de curierat sau de aplicațiile mobile pe care le folosim, fiecare are ceva de comunicat în această perioadă. Și trebuie să recunoaștem, e un bun moment pentru emailurile de tip phishing sau scam.Ce poți face? În primul rând, ia în calcul blocarea mailurilor care conțin sintagmele „Coronavirus”, „2019-nCoV” sau similare pe linia Subject, primite de la surse necunoscute sau externe reţelei. Mai apoi, este foarte important să acorzi o mai mare atenție emailurilor sau atașamentelor pe care le deschizi și link-urilor pe care vrei sa dai click. Deschiderea emailurilor sau accesarea link-urilor nesigure vin cu riscuri nu doar pentru computerul tău, ci pot facilita accesul hackerilor la informații despre cardurile tale pe care le-ai salvat online. De asemenea, dacă ai deschis o pagină, asigură-te că ortografia adresei este corectă, iar URL-ul începe cu „https” și cu o pictogramă care confirmă că este o conexiune criptată.
- Verifică autenticitatea asociațiilor caritabile înainte de a dona
Cu toții ne dorim să ajutăm pe cât posibil în contextual actual, însă generozitatea este o vulnerabilitate de care infractorii pot profita în această perioadă. Nu răspunde cererilor de donații venite prin e-mail și care conțin diferite atașamente suspecte. Verifică înainte asociațiile către care vrei să donezi. ONG-urile reale comunică pe canale oficiale, au website-uri dedicate și conturi bancare ce pot fi verificate.
- Verifică mai des activitatea din conturile tale
E important să fii atent în general la rapoartele conturilor tale, dar în această perioadă e mai important ca oricând să monitorizezi activitatea ce are loc în acestea, pentru a identifica orice tranzacție nedorită. În cazul în care observi o tranzacție pe care nu o recunoști ca fiind a ta, este de preferat să anunți imediat banca, pentru a face din timp demersurile necesare pentru recuperarea banilor, dacă acest lucru e încă posibil.
- Utilizează carduri virtuale
Deși nu există modalitatea absolută de a preveni frauda cu cardul, poți lua măsuri pentru a te proteja mai bine plătind cu cardul potrivit. În cazul cardurilor virtuale, de exemplu, posibilitatea de fraudă sau clonare a cardului este limitată. De ce? Pentru că acestea pot expira sau deveni inactive chiar și după o singură utilizare. Mai exact, tu legi cardul virtual la contul tău, faci o tranzacție, iar după ce suma cheltuită este înregistrata în balanța ta, cardul virtual expiră și nu mai poate fi utilizat.De ce sunt mai utile cardurile virtuale în prevenirea fraudelorHai să stabilim, în primul rând care este diferența dintre un card fizic și un card virtual.Cardul fizic
- Este legat direct de un cont bancar sau o linie de credit
- Este făcut din plastic
- Poate fi folosit pentru plăți direct la comercianți, plăți online sau retrageri de la bancomat
Cardul virtual
- Este doar un număr care reprezintă un cont sau o linie de credit
- Acest număr nu poate fi folosit pentru a accesa direct contul
- Tranzacțiile efectuate prin intermediul unui card virtual sunt redirecționate către contul de bază pentru a fi procesate
- Nu are formă fizică, prin urmare nu poate fi utilizat pentru plăți în magazine fizice sau retrageri de la bancomat
Spre deosebire de cardurile fizice, cardurile virtuale au avantajul de a putea fi generate exclusiv către utilizare online și pot fi dezactivate atunci când nu sunt folosite. Mai mult decât atât, există chiar carduri virtuale de unică folosință, precum cele emise de Revolut, care sunt distruse automat imediat după ce utilizatorul finalizează plata online. Asta înseamnă că aceste carduri virtuale împiedică realizarea legăturii dintre datele folosite pentru o plată online și datele cardului, respectiv datele contului tău. Mai exact, în momentul în care cardul tău este clonat sau utilizat pe un site nesigur, fraudatorul nu va avea posibilitatea de a face mai multe plăți cu el. Astfel, ai parte de un plus de siguranță în fața fraudelor online, în special dacă faci plăți pe site-uri mai puțin cunoscute.Cum folosim un card virtual Revolut în aplicația VoltȘi acum că am văzut cum ne ajută cardurile virtuale pentru prevenirea fraudelor, hai să vedem cum le folosim simplu, cu Volt. Presupunând că ai deja un card virtual emis, iată pașii pe care îi ai de parcurs pentru a-l introduce în aplicație.
- Scroll pe ecranul principal pana la secțiunea “Carduri bancare”
- Tap pe “Adaugă cardul tău
- Introdu datele cardului tău virtual
- Tap din nou pe “Adaugă Card”
Asta e tot. Procesul de adăugare și validare este la fel de simplu ca și în cazurile cardurilor de plastic. Odată realizată procedura, vei putea efectua transferuri instantanee între cardul virtual și celelalte carduri aflate deja în aplicația Volt.Dacă folosești un card virtual Revolut, asigură-te că acesta este eliberat începând cu 1 octombrie 2019. Și asta deoarece doar cardurile eliberate cu aceasta dată au posibilitatea de a opera transferuri instante cu Volt. Dacă ai un card mai vechi, nu-i problemă, îl poți sterge din aplicație și apoi poți emite unul nou. Cardul nou va fi eliberat imediat și fără niciun comision.Acestea au fost recomandările noastre de protecție împotriva tentativelor de fraudă din această perioadă. Dacă ai întrebări, nelămuriri, sau pur și simplu vrei să ne lași un mesaj, ne poți scrie în secțiunea de comentarii de mai jos. Ne găsești de asemenea și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și LinkedIn.